Cătălin Moroșanu s-a ținut de cuvânt și, după ce la batut pe turc, a venit să sărbătorească victoria la Cotnari, în hrubele celebrei firme producătoare de vinuri, unde a fost primit asemenea domnitorului Ștefan cel Mare (cu pâine și sare și un vin bun).
Bucate tradiționale, vin din belșug și muzică autentică de petrecere (taraful condus de Marinică Botea), acestea au fost ingredientele unei petreceri reușite.
Cătălin a venit însoțit de antrenorul său, Mihai Constantin și de colegii de club.
Pregătirile au fost puse la cale chiar de Directorul General al Companiei COTNARI, Constantin Deleanu, care a declarat că «este o mândrie pentru noi să-l avem alături pe Cătălin Moroșanu».
La rândul său, învingătorul de la Budapesta, care reprezintă imaginea Cotnari în următorii 3 ani, le-a promis celor de față că va da totul în ring la Amsterdam.
«Merg în Olanda să mă bat cu cei mai buni. Dacă e nevoie, voi muri în ring pentru țara mea», au fost cuvintele lui Cătălin Moroșanu.