Concursul Internaţional de vinuri Berliner Wein Trophy este unul dintre cele mai importante concursuri de acest gen, cunoscut în întreaga lume şi desfăşurat după regulile Organizaţiei Internaţionale a Vinei şi Vinului.
Cele aproape 10.000 de probe de vin înscrise în anul 2016 la concurs provin din ţări cu tradiţie în producerea vinului, precum Franţa, Italia, Spania, Portugalia, Germania, dar şi din ţările din Lumea Nouă, produse în Argentina, Australia, Chile, Noua Zeelandă, Africa de Sud şi Statele Unite ale Americii.
La această competiţie, Compania Cotnari a primit Marea Medalie de Aur pentru GRASĂ DE COTNARI din producţia anului 2008. Este un rezultat deosebit, având în vedere că o asemenea recunoaştere nu este uşor de obţinut.
Străduinţa Companiei Cotnari ca la fiecare Concurs Internaţional de Vinuri să obţină rezultate cât mai bune a fost răsplătită la Berlin cu încă 3 medalii de aur pentru GRASĂ DE COTNARI 1985, GRASĂ DE COTNARI 2000 şi FETEASCĂ ALBĂ 1998.
O surpriză plăcută pentru fanii Cotnari este că începând cu 1 martie, în cadrul noii campanii promoţionale „COTNARI – PATRIA VINULUI BINE FĂCUT!”, printre premiile oferite se numără şi trei mii două sute de sticle de vinoteca Grasă de Cotnari 2008, medaliată la Berlin cu Marea Medalie de Aur.
Cu un portofoliu impresionant, îmbogăţit în acest an cu încă 15 medalii obţinute la primele trei Concursuri Internaţionale, cu un mare vin de aur şi cu o familie tot mai mare de fani, aşa se conturează anul 2016 pentru vinurile de Cotnari.