Sâmbătă – 17 februarie 2018, Asociația DOMENIILE COTNARI a organizat cea de-a șasea ediție a concursului „Campionul Podgoriei Cotnari”. În cadrul acestui concurs, peste 30 de invitați din țară și străinătate, specialiști, producători, critici de vin, jurnaliști și bloggeri de vin au analizat și jurizat aproximativ 90 de vinuri din recolta 2017, produse în podgorie.
Șase producători locali au fost prezenți la competiție. Concursul a avut ca obiective, atât alegerea celor mai competitive vinuri produse în anul 2017 sub denumirea de origine controlată Cotnari, cât și crearea unei competiții între producătorii de tradiție, pentru regiune.
Vinul cu cel mai mare punctaj a fost declarat Campionul Podgoriei Cotnari și a obținut MAREA MEDALIE DE AUR.
Domnilor Cătălin Păduraru – Președintele juriului (Director al Concursului Internațional de Vinuri de la București), Traian Petrea junior, Traian Petrea senior în calitate de membri ai Asociației Degustătorilor Autorizați din România, dl. Nedelea Sergiu (Ambasador pentru România al Asociaţiei Somelierilor Europeni), dl. Florin Voica (Președinte al Asociației Somelierilor din România), dl. Marian Timofti, președinte al Organizației Somelierilor din România, li s-au alăturat importanți reprezentanți ai presei de specialitate și bloggeri (Vinul.ro, Vin2, Oenolog, Berbecutio, Vinosfera, etc. ) precum și Horia Hasnas, Razvan Stoenescu, Laurentiu Horodnic, Mihai Vasile, Tudor Balan, Iulian Grigorescu și nu numai.
Pentru al doilea an consecutiv, au fost prezenți în juriu 3 jurnaliști și blogeri de vin din străinătate: Dusan Jelic –Wine of Serbia / winelver ambassador Serbia, Daniel Ercsey / Ungaria, editor WineSofa – cea mai cunoscută revistă de vin online , Luiz Alberto / SUA-Founder la Official Winelover Community şi CEO & Founder la TheWineHub.
Pe lângă Campionul Podgoriei Cotnari – FETEASCĂ NEAGRĂ, de la Casa de Vinuri Cotnari, au fost premiate cu medalii de aur și argint încă 14 vinuri cu care producătorii urmează să participe la concursurile internaționale.
Medalii de AUR au primit:
- TĂMÂIOASĂ ROMÂNEASCĂ DULCE – COTNARI SA
- FETEASCĂ NEAGRĂ ROZE – CASA DE VINURI COTNARI
- FRÂNCUȘĂ – COTNARI SA
- FETEASCĂ ALBĂ – COTNARI SA
- TĂMÂIOASĂ ROMÂNEASCĂ SEC – CASA DE VINURI COTNARI
- CHATEAU – COTNARI SA
- BLANC – COTNARI SA
- GRASĂ DE COTNARI SEC – CASA DE VINURI COTNARI
- GRASĂ DE COTNARI DEMIDULCE – COTNARI SA
- BUSUIOACĂ SEC – CASA DE VINURI COTNARI
Cu medalii de ARGINT au fost premiate:
- FETEASCĂ ALBĂ – VARZARI MILUTA
- FETEASCĂ ALBĂ – CASA STOICA
- CHARDONAY – CASA VARZARI
- CABERNET SOUVIGNON ROZE – CASA SCUTARU