COMUNICATECOTNARI – imaginea vinului românesc în lume

https://www.cotnari.ro/continut/uploads/2017/08/comunicat10.jpg

În urma decernării premiilor din industria vinului, Compania Cotnari a obținut al patrulea an consecutiv, premiul pentru “CEL MAI VÂNDUT VIN ROMÂNESC”, cu Grasa de Cotnari.
Decernarea a avut loc vineri 21 noiembrie, la București, în cadrul “GALEI VINULUI ROMÂNESC – 2008” organizată de către Patronatul Național al Viei și Vinului (P.N.V.V).
Alături de producătorii de vinuri, la această gală au fost prezenți atât reprezentanți ai presei de specialitate cât și numeroși invitați.

Al doilea premiu acordat Companiei Cotnari, obținut ca urmare a rezultatelor de la Concursurile Internaționale de Vinuri (26 de medalii de aur și argint) a fost OENOLOGUL ANULUI – Director ing. IOAN MALUTAN.

La închiderea Galei a fost aleasă “REGINA VINULUI ROMÂNESC”.
Cea care în urmă cu o lună, la Iași, câștiga titlul de “PRINȚESA VINULUI DE COTNARI” – Roxana Iulia Tecuta, studentă la Conservator în anul IV, a impresionat juriul și a fost încoronată REGINA VINULUI ROMÂNESC.
Pe parcursul anului  2009, COTNARIUL urmează să fie imaginea vinului românesc în întreaga lume, prin prezența REGINEI VINULUI ROMÂNESC la toate manifestările internaționale din domeniul vinului (târguri, expoziții etc.)

Compania Cotnari, 25.11.2008

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

https://cotnari.ro/dev//img/inapoi-alt-cotnari.png