DEGUSTĂ

DESCOPERĂ CALITĂȚILE VINULUI COTNARI

https://www.cotnari.ro/continut/uploads/2017/08/PAS1.jpg

Pregătirea vinului

pasul 1

Primul pas este alegerea vinului și interpretarea datelor specifice acestuia. Dacă este vin alb, temperatura de servire se recomandă a fi între 8 și 10°C. Dacă este vin roșu, temperatura recomandată este între 16 și 18°C. Paharul se ține de picior. În cazul în care cupa este atinsă de piele, cea din urmă poate influența temperatura vinului și poate altera calitățile acestuia.

Analiza vinului

pasul 2

În primul rând, la un vin se remarcă prima oară aspectul, mai exact culoarea și claritatea. Se folosește de obicei ca reper un perete sau panou alb, într-o lumină bună, dar acest aspect poate varia și puteți folosi orice suprafață cât mai deschisă la culoare. Astfel, este mult mai usor de remarcat claritatea vinului și culoarea acestuia, dacă este una intensă, uniformă, sau este spălăcită, cu unele discrepanțe. În principiu, culoarea vinului este dată de vârsta acestuia, de timpul petrecut în bariculi sau de varietatea de struguri din compoziție.

https://www.cotnari.ro/continut/uploads/2017/08/PAS2.jpg
https://www.cotnari.ro/continut/uploads/2017/08/PAS3.jpg

Primul nas

pasul 3

Al treilea pas în procesul de degustare al vinului este primul nas, mai exact evaluarea primei arome, simțită imediat după ce acesta a fost turnat în pahar, fără a îl agita. Principalul lucru care se observă atunci când un vin este mirosit este AROMA (la vinurile tinere) sau BUCHETUL (la vinurile învechite în sticle), reprezentat de diferite arome, cum ar fi condimente, fructe sau flori.

Al doilea nas

pasul 4

Urmatorul pas este rotirea vinului în pahar. Aceasta intensifică contactul dintre vin și aer, astfel amplificându-se toate aromele. Al doilea nas este recomandat imediat după rotirea vinului. Vinurile, având personalități diferite, vor oferi la fiecare nas o bogăție de arome diverse.

https://www.cotnari.ro/continut/uploads/2017/08/PAS4.jpg
https://www.cotnari.ro/continut/uploads/2017/08/PAS5.jpg

Degustarea

pasul 5

Acum, dacă ai trecut prin toți ceilalți pasi, a venit timpul să deguști în adevăratul sens al cuvântului. Ce trebuie să iei în considerare este faptul că limba este împărțită în patru secțiuni, fiecare responsabilă pentru a recunoaște un anumit tip de gust. Astfel, când începi să guști, soarbe ușor din pahar, ca dintr-un pai și plimbă vinul în gură în așa fel încât acesta din urmă să atingă toate papilele gustative. Ar trebui să simți o explozie de arome, care, după ce înghiți vinul, se vor diminua, dar vor lăsa un gust echilibrat.

https://cotnari.ro/dev//img/inapoi-alt-cotnari.png